De la ferme la abator, întregul lanţ alimentar respectă toate standardele de calitate şi normele legislative europene şi internaţionale privind igiena şi siguranţa alimentelor, precum şi modul de transport şi depozitare.
Producţia de carne de pasăre se realizează în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu, având certificarea Sistemului de Management al Calităţii şi Siguranţei Alimentului în conformitate cu standardele ISO 9001:2008 şi ISO 22000:2005 certificat TUV Thuringen Germania şi sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu. Produsele de la Transavia deţin şi certificările Halal şi BRC (British Retail Consortium).







