Cum preparăm aripioarele BBQ

Grad de dificultate: Ușoară 
Durată:  60 min. 
Număr de porții: 5

Deja te-am obișnuit cu cele mai gustoase și mai rapide rețete cu pui. Și nu orice fel de pui, ci acel pui bine gătit, plin de gust și îmbogățit cu arome care încântă chiar și papilele gustative ale celor mai pretențioși gurmanzi. De data aceasta ne-am găsit inspirația în cărțile de bucate din bucătăria americană, ale căror rețete cu deliciosul sos barbeque ne surprind de fiecare dată. Astfel, ne-am hotărât să te inspirăm astăzi cu o nouă rețetă gustoasă, în care vedetele farfuriei sunt aripioarele de pui apetisante, gătite la cuptor. 

Aripioarele de pui în sos barbeque se numără printre cele mai delicioase preparate din carne de pui și aproape că o să-ți vină să-ți lingi degetele după ce ai terminat de mâncat. Preparatul este unul foarte îndrăgit, fiind nelipsit la multe evenimente și mese festive. În plus, oricine ar putea spune că sosul bbq provoacă dependență! Știm că atunci când vine vorba de aripioarele bbq, cel mai tentant este să mergi la restaurant și să le comanzi. Însă ce ai spune dacă le-ai prepara acasă? 

Se prepară mult mai repede decât ai putea crede, urmând câțiva pași simpli de mai jos. Iată cum poți prepara cele mai gustoase aripioare de pui în sos barbeque, după rețeta americană! 

Ingrediente pentru aripioare bbq 

Din ingredientele de mai jos vei obține aproximativ 5 porții, suficiente pentru a aduna în jurul mesei o familie numeroase sau pentru a pregăti un platou delicios pentru mesele festive. Desigur, cantitățile pot fi alese în funcție de numărul persoanelor de la masă. Iată care sunt ingredientele ce trebuie să se regăsească pe lista ta de cumpărături: 

  • 2 kg de aripioare de pui Fragedo; 
  • 2-3 linguri de ulei de măsline; 
  • Sare și piper, după gust; 
  • Pudră de usturoi, după gust. 
  • Ingrediente pentru sos bbq 
  • 100 ml de ketchup; 
  • 50 ml de miere; 
  • 1 linguriță de muștar. 

Mod de preparare al acestor aripioare de pui cu sos barbeque 

Ai deja toate ingredientele la îndemână pentru rețeta de aripioare de pui la cuptor cu sos barbeque? Atunci nu mai rămâne decât să trecem la treabă. Iată care sunt pașii de preparare al celor mai gustoase aripioare la cuptor cu sos bbq: 

  1. Spală bine și usucă aripioarele de pui, după care îndepărtează vârfurile. Taie apoi fiecare aripioară de pui în două părți, secționând aripioarele la nivelul articulației.
  2. Adaugă toate aripioarele tăiate într-un bol larg și toarnă peste ele uleiul de măsline, alături de sare, piper și pudra de usturoi. Amestecă bine toate ingredientele, pentru ca aripioarele de pui să ia din aromele condimentelor, apoi dispune aripioarele într-o tavă de cuptor. 
  3. Coace aripioarele de pui la cuptorul preîncălzit la 160 de grade Celsius timp de 40 de minute. 
  4. În timp ce aripioarele se găsesc la cuptor, poți prepara sosul barbeque după rețeta clasică. Pune, așadar, într-un bol, 100 ml de ketchup, 50 ml de miere și o linguriță de muștar. Amestecă bine toate ingredientele, iar sosul bbq este gata să ofere o aromă incredibilă aripioarelor de pui. 
  5. Când cele 40 de minute au trecut, scoate aripioarele de la cuptor, apoi acoperă-le cu deliciosul sos barbeque. Te poți folosi de o pensulă de bucătărie, pentru a te asigura că sosul bbq se va distribui uniform pe fiecare bucată de carne în parte. 
  6. Odată ce ai terminat de acoperit aripioarele cu sos bbq, acestea se vor mai da la cuptor pentru încă 10 minute, la 160 de grade Celsius. 
  7. La final, dispune aripioarele de pui pe un platou larg și poți așeza platoul în centrul mesei, pentru ca toți pofticioșii să aibă acces la aceste bunătăți. Ai văzut cât a fost de simplu să le prepari? 

Tips & tricks pentru aripioare barbeque 

Acum, la finalul rețetei, ne dorim să-ți prezentăm și câteva tips & tricks, care să ofere și mai multă savoare preparatului sau care să reducă timpul de gătire al preparatului. Iată recomandările noastre: 

  • Dacă îți dorești un gust și o aromă mai intense alte preparatului, poți pregăti sosul barbeque din ketchup, ulei de măsline, muștar, o linguriță de zahăr brun, două lingurițe de paprika afumată, o linguriță de ierburi uscate, ½ linguriță de boia de ardei iute, o linguriță de usturoi granulat. Sosul bbq va fi unul incredibil de gustos și aromat! 
  • Poți alege pentru rețetă și aripioare de pui secționate Fragedo, pentru a reduce astfel timpul de preparare al rețetei de aripioare de pui cu sos bbq. 
  • Poți alege să acoperi tava de copt cu o folie de aluminiu, urmând ca după 20-25 de minute să îndepărtezi folia și să mai lași aripioarele la cuptor pentru încă 20 de minute. 

Alte rețete similare pe care să le încerci 

Acum că am trecut prin pașii esențiali ai rețetei și că deja cunoști trucurile de preparare ale acestor aripioare cu sos bbq, mai avem pentru tine câteva idei delicioase de rețete, ce vizează aripioarele de pui.

Te simți pregătită să prepari cele mai gustoase aripioare bbq la cuptor? Găsești mai sus toate detaliile de care ai nevoie pentru ai surprinde pe cei din familie cu o mâncare cu aripioare de pui de care n-au mai gustat până acum. TRANSAVIA îți urează poftă bună! 

Share

From the same category

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

Cum pregătim cel mai bun piept de pui la grătar

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

Cum se face cel mai gustos și crocant crispy chicken

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

How to cut up a whole chicken

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

The secret to perfect skewers

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

Cum marinăm pulpele de pui

Întrebări și Sfaturi

18 May 2026

Marinade pentru pui din 3 ingrediente

footer-bg
Resource Type
How do you prepare it?
Brand

Research and Innovation

Research and innovation based on food science and nutrition are at the core of TRANSAVIA's development. The objective is clear: better, safer products that are better adapted to today's lifestyle, designed to support consumer health and the dietary balance of the entire family. Behind every product are multidisciplinary teams working together to guarantee superior product quality.

TRANSAVIA has consistently raised market standards, from introducing fresh products with controlled texture and extended freshness, to investments in modern technologies such as protective atmosphere packaging. Innovation also continues in the packaging sector, designed for safety and sustainability, as well as in the development of product ranges adapted to the contemporary pace. Products like Fragedo Crunch Your Lunch offer quick and balanced options without compromising on quality. At the same time, the company allocates resources for research and development in the pet food sector as well, contributing to the creation of quality nutritional solutions tailored to their needs. Through collaborations with the academic environment and centers of excellence, TRANSAVIA consolidates its leadership role, constantly bringing relevant and responsible solutions to the market.