Siguranță și calitate certificate

Siguranța alimentară și calitatea produselor sunt fundamentale pentru modul în care înțelegem sustenabilitatea. Pentru TRANSAVIA, a produce responsabil înseamnă să oferim consumatorilor produse sigure, constante și de cea mai bună calitate, construind astfel încredere și asigurând dezvoltarea durabilă a companiei. Acest angajament este susținut de un sistem integrat de management al calității și siguranței alimentului, implementat în fiecare etapă a lanțului nostru de producție, de la ferme, stații de incubație și fabrica de furaje, până la abatoare și unitatea de procesare. Toate unitățile noastre sunt certificate conform unor standarde internaționale prestigioase, recunoscute global, care confirmă respectarea celor mai stricte cerințe privind siguranța alimentară, trasabilitatea și calitatea proceselor.

Aceste certificări ne consolidează relațiile cu partenerii și confirmă consumatorilor din România și de pe piețele internaționale că pot avea încredere în calitatea și siguranța produselor noastre.

Certificare Descriere
Obținută prima dată în 2008, această certificare garantează nivelul nostru de competență în HACCP, igienă, analiza vulnerabilității, controlul produselor și proceselor, siguranța și securitatea alimentelor și în sistemele de management a calității, demonstrând angajamentul față de siguranța consumatorilor și în relațiile cu părțile interesate și având o cultură a calității și siguranței alimentului puternică. TRANSAVIA este singurul producător de carne de pui la nivel național care deține calificativul AA+. În 2024, am primit reconfirmarea pentru această certificare, versiunea 9, cu grade AA+ și A pentru cele trei abatoare și pentru fabrica de procesare carne.
Suntem singurul producător de carne de pasăre din România care a obținut certificarea Global S.L.P (Smart Livestock Practices), cel mai important program de certificare a fermelor de animale la nivel mondial, care atestă Bunele Practici din fermele de animale. Auditul realizat în luna aprilie 2024 la fermele de creștere pui TRANSAVIA a reconfirmat grija pentru detalii și respectul pentru bunăstarea animalelor, înregistrând ZERO neconformități. Standardul GLOBAL S.L.P. este conceput pentru a sprijini o mai bună protecție a consumatorilor și a mediului, o producție durabilă și bunăstarea socială și animală. Are la bază ani de cercetare în colaborare cu experți globali și necesită o abordare generală a agriculturii care să integreze cele mai bune practici pentru generațiile viitoare, reducând risipa de resurse vitale. În ceea ce privește bunăstarea animalelor, standardul stabilește o serie de criterii care depășesc cerințele legale, fiind elaborate pe o bază științifică, fezabile, viabile din punct de vedere economic și care pot fi auditate.
Atestă calitatea și profesionalismul administrării proceselor și activităților care alcătuiesc sistemul de management al calității și al siguranței alimentare, în toate etapele de producție, demonstrând angajamentul față de satisfacția clienților și în relațiile cu părțile interesate. În 2024, am obținut această certificare pentru toate cele 3 abatoare și pentru fabrica de procesare carne.
Obținută prima oară în 2008, această certificare reprezintă standardul fundamental în managementul calității și al siguranței alimentare. Certificarea atestă că fiecare departament implicat, direct sau indirect, în lanțul alimentar, are capacitatea să identifice, să controleze și să înlăture orice risc într-un mod eficient. În 2024, am obținut această certificare cu zero neconformități pentru toate Fermele de păsări și pentru Fabrica de Nutrețuri Combinate.
Parteneriatul nostru cu McDonald’s este construit pe încredere și pe atenția pe care o acordăm, fiecare dintre noi, standardelor de calitate și siguranță. Astfel, reușim să aducem clienților din România produse premium, autentice, sigure și savuroase. Și în 2024, am obținut grade A, la toate auditurile specifice, atât planificate, cât și neanunțate.
Demonstrează că toate etapele prin care trec produsele noastre alimentare (producție, ambalare, depozitare și transport) sunt realizate în acord cu regulile religioase islamice.
O recunoaștere și o apreciere a calității deosebite a produselor noastre, încă din 2006, titlul a fost reconfirmat cel mai recent în 2022.
Distribuie

Din aceeași categorie

Noutăți

25 aug. 2026

Cine este Piu-Piu?

footer-bg
Brand
Cum pregătești?
Brand

Cercetare și Inovare

Cercetarea și inovația bazate pe științele alimentației și nutriției sunt în centrul dezvoltării TRANSAVIA. Obiectivul este clar: produse mai bune, mai sigure și mai adaptate stilului de viață actual, care să susțină sănătatea consumatorilor și echilibrul alimentar al întregii familii. În spatele fiecărui produs se află echipe multidisciplinare care lucrează împreună pentru a garanta calitatea superioară a produselor.

TRANSAVIA a ridicat constant standardele pieței, de la introducerea produselor fresh cu textură controlată și prospețime extinsă, până la investiții în tehnologii moderne, precum ambalarea în atmosferă protectoare. Inovația continuă și în zona ambalajelor, gândite pentru siguranță și sustenabilitate, dar și în dezvoltarea de game adaptate ritmului contemporan. Produse precum Fragedo Crunch Your Lunch oferă opțiuni rapide și echilibrate, fără compromis la calitate. În același timp, compania alocă resurse pentru cercetare și dezvoltare și în zona hranei pentru animale, contribuind la crearea unor soluții nutritive de calitate, adaptate nevoilor acestora. Prin colaborări cu mediul academic și centre de excelență, TRANSAVIA își consolidează rolul de lider, aducând constant pe piață soluții relevante și responsabile.