Future of Governance International Conference revine pe 7 mai la București, într-un context marcat de redefinirea puterii, încrederii și responsabilității

București, 29 aprilie 2026: Într-un context global marcat de fragmentare geopolitică, volatilitate economică, accelerarea deciziilor influențate de inteligența artificială și scăderea încrederii în instituții, Future of Governance International Conference revine pe 7 mai la București cu cea de-a cincea ediție și cu o temă care reflectă una dintre cele mai urgente întrebări ale momentului: The Great Governance Reset.

Organizată de Envisia – Boards of Elite, conferința aduce împreună lideri din mediul public și privat, membri ai consiliilor de administrație, experți în politici publice, investitori și reprezentanți ai mediului academic pentru o conversație despre modul în care leadershipul, legitimitatea și responsabilitatea trebuie regândite într-o lume tot mai greu de anticipat.

Ajunsă la cea de-a cincea ediție, Future of Governance a devenit una dintre cele mai relevante platforme regionale dedicate dialogului aplicat despre guvernanță corporativă și instituțională, reunind perspective internaționale și locale asupra unor teme care influențează direct viitorul organizațiilor și al societății.

„Am creat Future of Governance ca o platformă care este atât o sursă robustă de informare pentru tot ceea ce ține de guvernanță, cât și un spațiu în care liderii, în special membrii de board, pot discuta onest despre deciziile dificile ale prezentului. Într-un moment în care încrederea se fragmentează, tehnologia accelerează mai repede decât reglementarea, iar presiunea asupra celor aflați în poziții de decizie aduce provocări la toate nivelurile, credem că România trebuie să inițieze și să participe activ la această conversație globală despre viitorul guvernanței.”
Carmen Micu, CEO & Co-Founder, Envisia – Boards of Elite

Lideri internaționali și români, în dialog despre noua arhitectură a guvernanței

Agenda ediției din acest an explorează unele dintre cele mai presante întrebări cu care se confruntă liderii astăzi: cum reconstruim legitimitatea instituțională, cum pregătim organizațiile pentru crize tot mai frecvente, cum menținem integritatea decizională sub presiune, cum colaborăm între generații și cum păstrăm controlul uman într-o lume influențată tot mai mult de inteligența artificială.

Conferința va fi deschisă de keynote-ul susținut de Tina Fordham, geostrateg internațional și fost Chief Global Political Analyst la Citigroup, care va explora ce înseamnă leadership responsabil într-un deceniu definit de volatilitate geopolitică, realinieri globale și presiuni crescânde asupra instituțiilor.

Pe parcursul zilei, agenda va aduce în prim-plan o serie de conversații dedicate marilor teme care redefiniesc guvernanța:

Legitimacy and New Power — cu Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței, Ștefan Nanu, Președintele Consiliului de Supraveghere al Băncii de Investiții și Dezvoltare și Tina Fordham, geostrateg internațional și fost Chief Global Political Analyst la Citigroup.

Crisis-Ready Governance — cu Andrian Gavriliță, Ministrul Finanțelor din Republica Moldova, Radu Magdin, CEO Smartlink Communications, Carmen Micu, Fondator și CEO Envisia și Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor.

Private Integrity, Public Impact — cu Andrei Stupu, Founder, Andrew Beehive Consulting, Gabriela Crețu, Vice President Sales, Ursus Breweries și Steven van Groningen, Președintele Fundației OMV Petrom.

Professionalizing Governance for Modern Financial Ecosystems: The Shift Towards Global Governance Standards — cu Alexandru Petrescu, Președinte, Financial Supervisory Authority, Alina Dumitrașcu, Head of Legal and Corporate Affairs, PPC Romania, Daniela Biagi, Head of Academy, Euronext Group și Fedra Ribeiro, Member of the Supervisory Board, Non-Executive Director, Euronext Group, Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru al Consiliului de Administrație Envisia.

Intergenerational Co-Governance — moderat de Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale, alături de Patrick Dunne, Professor OBE și autor, Rebecca Robins, expert global în leadership și transformare organizațională și Theodora Popa, Vicepreședinte, TRANSAVIA Group.

Governing the Machines — cu Andreea Bulisache, Board Director și AI & Technology Governance Strategist, Founder Stratified Advisory, Nada Kakabadse, Professor of Policy, Governance and Ethics, Henley Business School și Ștefan Baciu, Regional Director, SAS Institute – Public Sector Unit.

„Într-un peisaj marcat de transformări sistemice, guvernanța transcende rolul de cadru normativ, devenind o capacitate critică de navigare prin incertitudine. Pentru lideri și membri ai consiliilor de administrație, experiența profesională nu mai este o destinație, ci o bază pentru un proces continuu de recalibrare. A reseta guvernanța înseamnă, de fapt, a integra anticiparea strategică și etica decizională în însăși fibra modului în care generăm valoare pe termen lung.”
Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru al Consiliului de Administrație Envisia – Boards of Elite

Citește continuarea pe: romaniapozitiva.ro

Distribuie

Din aceeași categorie

Noutăți

25 aug. 2026

Cine este Piu-Piu?

Resurse umane

14 aug. 2026

Structura standard a unui CV

footer-bg
Brand
Cum pregătești?
Brand

Cercetare și Inovare

Cercetarea și inovația bazate pe științele alimentației și nutriției sunt în centrul dezvoltării TRANSAVIA. Obiectivul este clar: produse mai bune, mai sigure și mai adaptate stilului de viață actual, care să susțină sănătatea consumatorilor și echilibrul alimentar al întregii familii. În spatele fiecărui produs se află echipe multidisciplinare care lucrează împreună pentru a garanta calitatea superioară a produselor.

TRANSAVIA a ridicat constant standardele pieței, de la introducerea produselor fresh cu textură controlată și prospețime extinsă, până la investiții în tehnologii moderne, precum ambalarea în atmosferă protectoare. Inovația continuă și în zona ambalajelor, gândite pentru siguranță și sustenabilitate, dar și în dezvoltarea de game adaptate ritmului contemporan. Produse precum Fragedo Crunch Your Lunch oferă opțiuni rapide și echilibrate, fără compromis la calitate. În același timp, compania alocă resurse pentru cercetare și dezvoltare și în zona hranei pentru animale, contribuind la crearea unor soluții nutritive de calitate, adaptate nevoilor acestora. Prin colaborări cu mediul academic și centre de excelență, TRANSAVIA își consolidează rolul de lider, aducând constant pe piață soluții relevante și responsabile.