INTERVIU Ioan Popa: „Ultimii ani au adus provocări imense mediului de afaceri”

Ultimii ani au adus provocări imense mediului de afaceri, fie că vorbim de efectele pandemiei, de explozia costurilor energiei, gazelor, carburanţilor şi input-urilor, de problemele apărute pe lanţurile logistice globale, de lipsa forţei de muncă calificate sau de inflaţia galopantă alimentată de conflictul de la graniţa noastră, a declarat Ioan Popa, fondatorul şi preşedintele Transavia, în cadrul unui interviu acordat ziarului BURSA.

Mai mult, modificările de taxe şi impozite anunţate nu de mult de autorităţi vor fi o nouă lovitură pentru mediul de afaceri„, spune Popa. Acesta ne-a mai spus că toate spaţiile de producţie ale companiei sunt eficientizate energetic, sunt bine construite, bine izolate, cu sisteme centrale de ventilaţie şi încălzire, cu iluminat economic, astfel încât să existe consumuri energetice cât mai reduse. „Condiţiile actuale din mediul de afaceri ne-au determinat să acţionăm inves­tind masiv în energie verde. Ne-am propus ca până la finalul anului 2023 să încheiem acest capitol al implementării energiei verzi în companie şi să ne producem între 80% şi 100% energia din sursele noastre, asigurându-ne un grad de eficienţă sporit„, ne-a precizat Ioan Popa, fondatorul Transavia.

Citeşte continuarea interviului în Suplimentul ECO-ECONOMIE pe Bursa.ro.

Distribuie

Din aceeași categorie

Sustenabilitate in presa

30 oct. 2025

Nimic nu se pierde. Totul se transformă

footer-bg
Brand
Cum pregătești?
Brand

Cercetare și Inovare

Cercetarea și inovația bazate pe științele alimentației și nutriției sunt în centrul dezvoltării TRANSAVIA. Obiectivul este clar: produse mai bune, mai sigure și mai adaptate stilului de viață actual, care să susțină sănătatea consumatorilor și echilibrul alimentar al întregii familii. În spatele fiecărui produs se află echipe multidisciplinare care lucrează împreună pentru a garanta calitatea superioară a produselor.

TRANSAVIA a ridicat constant standardele pieței, de la introducerea produselor fresh cu textură controlată și prospețime extinsă, până la investiții în tehnologii moderne, precum ambalarea în atmosferă protectoare. Inovația continuă și în zona ambalajelor, gândite pentru siguranță și sustenabilitate, dar și în dezvoltarea de game adaptate ritmului contemporan. Produse precum Fragedo Crunch Your Lunch oferă opțiuni rapide și echilibrate, fără compromis la calitate. În același timp, compania alocă resurse pentru cercetare și dezvoltare și în zona hranei pentru animale, contribuind la crearea unor soluții nutritive de calitate, adaptate nevoilor acestora. Prin colaborări cu mediul academic și centre de excelență, TRANSAVIA își consolidează rolul de lider, aducând constant pe piață soluții relevante și responsabile.