Grija față de mediu și folosirea energiei regenerabile face parte din lista de priorități a TRANSAVIA. Compania este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din țară. De asemenea, deține titlul de pionier în domeniul sustenabilității în industria alimentară. În cei peste 30 de ani de activitate, TRANSAVIA s-a remarcat prin excelență și investiții în tehnologii moderne și sustenabile.
Pe data de 16 octombrie a avut loc Masa Rotundă „Sustenabilitate. De la producător la consumator”, organizată de Capital și Infofinanciar. Acest eveniment a reunit lideri ai lumii de business care se mândresc cu proiecte sustenabile și inițiative verzi. Astfel, Tulia Cășvean, Director de Comunicare Corporativă TRANSAVIA, a prezentat viziunea companiei în legătură cu sustenabilitatea în cadrul evenimentului.
TRANSAVIA este cea mai mare companie din domeniul avicol din România. De asemenea, aceasta ocupă la nivel național titlul de lider al pieței cărnii de pui. În jur de 30% din producția companiei ajunge la export. Potrivit reprezentantului TRANSAVIA, sustenabilitatea nu este o noutate pentru acest business. Principiile sustenabile se pot vedea în modelul de afaceri și prin strategia „de la bob la furculiță”.
„Sustenabilitatea nu este o noutate pentru noi. Facem acest lucru de foarte mult timp prin modelul nostru de business, de la bob la furculiță. Este o strategie pe care am creionat-o cu mult înainte ca inițiativele Comisiei Europene să fie populare. Dacă pentru unii sustenabilitatea este de fapt o tehnică de comunicare sau de marketing, pentru noi face parte cu adevărat din afacere. Dacă nu suntem sustenabili, nu putem avea continuitate în business. Suntem într-un domeniu în care nu putem să avem întreruperi. Lucrăm cu viață, există niște cicluri foarte clare. Din acest motiv investim și avem grijă în tot ceea ce facem” a declarat Tulia Cășvean, Director de Comunicare Corporativă TRANSAVIA.
Citește articolul complet pe evz.ro.