De ce, în TRANSAVIA, controlul calității nu începe în laborator și nu se termină la finalul liniei de producție
Mulți dintre noi ne imaginăm că, atunci când auzim expresia „controlul calității”, este vorba despre un specialist îmbrăcat într-un halat alb care analizează un produs înainte ca acesta să plece spre magazine. În realitate, într-un proces făcut așa cum trebuie, acela este doar unul dintre ultimele momente ale unui proces care a început cu multe luni înainte.
La TRANSAVIA, controlul calității nu este o etapă din producție, ci un mod de a lucra, care începe încă din fermele vegetale, continuă în Fabrica de Nutrețuri Combinate, în fermele de reproducție și stațiile de incubație, în fermele de creștere, în abatoare și în fabrica de procesare și însoțește produsul până când acesta ajunge pe raft. Fiecare etapă este verificată, documentată și analizată, astfel încât următoarea să pornească de la același standard de siguranță și calitate.
Poate că cea mai mare diferență față de imaginea clasică a controlului calității este că, la TRANSAVIA, în spatele fiecărui produs lucrează o întreagă rețea de specialiști coordonați de Divizia Calitate şi Siguranţa Alimentului , agronomi, nutriționiști, medici veterinari, microbiologi, tehnologi, auditori și experți în calitate și siguranța alimentului, care urmăresc același obiectiv: prevenirea riscurilor înainte ca acestea să apară. De aceea, în loc să se bazeze exclusiv pe verificarea produsului final, sistemul TRANSAVIA este construit pe monitorizarea continuă a fiecărei verigi din lanțul integrat 100%. Apa utilizată în ferme și în producție este analizată constant. Materiile prime și nutrețurile combinate sunt evaluate fizico-chimic și microbiologic. Efectivele sunt monitorizate permanent din punct de vedere sanitar-veterinar, iar înainte ca o fermă să fie populată sunt realizate teste riguroase de sanitație. În unitățile de procesare, suprafețele care intră în contact cu produsele sunt verificate zilnic, iar fiecare lot este analizat microbiologic înainte de livrare.
În același timp, controlul calității înseamnă și biosecuritate. Accesul în unitățile companiei este atent controlat, autovehiculele sunt dezinfectate la intrare și la ieșire, echipamentele sunt igienizate permanent, iar angajații urmează proceduri stricte privind accesul și circulația în spațiile de producție. Sunt măsuri pe care consumatorul nu le vede niciodată, dar care contribuie în fiecare zi la siguranța alimentelor.
În spatele tuturor acestor proceduri se află însă un principiu simplu: siguranța și calitatea nu pot exista fără o cultură a responsabilității. La TRANSAVIA, regulile și standardele sunt susținute de oameni care înțeleg de ce fiecare detaliu contează. Formarea continuă, schimbul permanent de informații și implicarea tuturor echipelor au făcut ca siguranța alimentului să devină parte din cultura organizațională, nu doar o obligație de conformitate. Acest mod de lucru este confirmat și prin evaluări independente. TRANSAVIA este singurul producător de carne de pasăre din România certificat Global S.L.P., iar întreaga producție de carne de pui este certificată BRCGS Food Safety. În fiecare an, pe lângă propriile verificări interne, compania trece prin audituri realizate de organisme independente și de parteneri comerciali, care confirmă respectarea celor mai înalte cerințe privind calitatea și siguranța alimentară.
Poate că, la final, controlul calității înseamnă tocmai acest lucru: să creezi un sistem în care produsul ajuns în laborator confirmă ceea ce sute de oameni au construit deja, pas cu pas, de-a lungul întregului lanț de producție. Iar când un consumator alege din nou produsele TRANSAVIA, cea mai importantă verificare este deja făcută. Încrederea lui confirmă că toate aceste procese, desfășurate în mare parte nevăzute, și-au atins scopul.