Cum „copiază” cu succes TRANSAVIA unul dintre cele mai eficiente sisteme din natură
În natură, aproape nimic nu se pierde: frunzele căzute devin hrană pentru microorganisme, lemnul unui copac căzut hrănește insecte și ciuperci, resturile organice se transformă, în timp, în sol fertil. Ceea ce pentru o specie pare sfârșitul unui ciclu devine începutul altuia. Poate tocmai de aceea, ideea de „deșeu” este mai degrabă o invenție a oamenilor decât a naturii.
În ultimele decenii, cercetătorii și industria au început să privească producția dintr-o perspectivă diferită: nu „cum eliminăm deșeurile”, ci „cum evităm să le producem”. Din această schimbare de perspectivă s-a născut conceptul de economie circulară, un model care încearcă să imite unul dintre cele mai eficiente sisteme existente: natura însăși. Această filosofie ghidează și TRANSAVIA care privește, datorită integrării sale complete de la bob la furculiță, cu facilități proprii, diferit fiecare flux de producție. Întrebarea nu mai este „ce aruncăm?”, ci „ce poate deveni această resursă?”.
Dar cum se întâmplă practic acest lucru? Într-un model integrat, răspunsul pornește de la un principiu simplu: ceea ce rămâne dintr-un proces poate deveni punctul de plecare pentru următorul. Astfel, materia primă cultivată în fermele vegetale ajunge mai întâi în Fabrica de Nutrețuri Combinate, unde este transformată în hrană pentru păsări. Însă ciclul nu se oprește aici. Resturile vegetale rezultate în urma procesării nu sunt privite ca deșeuri, ci ca resurse cu o nouă întrebuințare: paiele devin așternut în fermele de creștere, iar alte produse secundare de origine vegetală sunt valorificate în agricultură sau în hrana altor animale. În acest fel, aceeași resursă își continuă drumul într-un alt rol, fără ca valoarea ei să se piardă.
Același principiu se regăsește și mai departe, în ferme. Așternutul uzat din fermele de creștere a puilor nu își încheie drumul odată ce este îndepărtat. După depozitare pe platforme pentru stabilizare în mod natural și pasiv, conform Codului de bune practici agricole, el revine pe terenurile agricole proprii sub forma unui îngrășământ organic, contribuind la fertilitatea solului și reducând necesarul de îngrășăminte minerale. În mod asemănător, nămolul rezultat din stațiile proprii de epurare este valorificat în agricultură, în condiții strict controlate și pe baza analizelor de sol, a studiilor pedologice, agrochimice și a planurilor de fertilizare.
Iar ciclul continuă și în zona de procesare unde subprodusele care nu sunt destinate consumului uman nu sunt privite ca un capăt de drum, ci sunt transformate în fabricile TRANSAVIA de făină proteică o parte din produsele finite sunt utilizate ulterioar ca ingrediente în industria hranei pentru animale de companie, iar o altă categorie este utilizată ca fertilizant organic sau ameliorator de sol .
Privite separat, toate aceste procese par soluții tehnice, dar împreună, ele spun aceeași poveste: într-un sistem construit după principiile economiei circulare, foarte puține lucruri își încheie cu adevărat drumul, iar fiecare resursă poate avea mai multe vieți.
Același mod de gândire „zero pierderi” se regăsește și în gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea de zi cu zi. Fluxurile sunt monitorizate permanent, deșeurile sunt colectate separat încă din locul în care sunt generate, iar valorificarea lor este realizată exclusiv prin operatori autorizați. Eliminarea rămâne ultima opțiune, nu prima.
Rezultatele arată că această schimbare de perspectivă produce efecte concrete. În funcție de activitate, între 95% și peste 99% dintre deșeurile generate sunt valorificate de TRANSAVIA, în timp ce cantitatea trimisă spre eliminare este redusă la minimum.
Dar poate cea mai interesantă transformare nu este cea tehnologică, ci felul în care definim un deșeu. Într-un model liniar, un produs are o singură viață: este fabricat, utilizat și, în cele din urmă, aruncat. Într-un model circular, de la bob la furculiță și înapoi, fiecare sfârșit este privit ca începutul unui nou proces. O resursă își schimbă forma, funcția sau destinația, dar continuă să creeze valoare. Această lecție împrumutată de la natură face ca echipa TRANSAVIA să nu producă mai mult, ci să irosească mai puțin.
Iar atunci când un sistem ajunge să privească aproape fiecare material ca pe o resursă cu potențial, cuvântul „deșeu” începe, încet, să își piardă sensul. În fond, economia circulară nu înseamnă doar reciclare sau valorificare, ci o schimbare de perspectivă: aceea că valoarea unei resurse nu se termină odată cu prima ei întrebuințare.