Ce a fost mai întâi: oul sau găina?
„Ce a fost mai întâi: oul sau găina?” este una dintre cele mai vechi întrebări din lume. În fermele TRANSAVIA, răspunsul este mai puțin filozofic și mult mai concret: totul începe cu un ou! Nu orice ou, ci unul care nu vine dintr-un lanț de furnizori, ci din propriile ferme de reproducție ale companiei, TRANSAVIA fiind singurul producător din România care crește și procesează doar pui proveniți din propriile ferme, fiecare etapă a vieții lor desfășurându-se în cadrul aceluiași sistem integrat.
Înainte ca un puișor să ajungă într-o fermă de creștere, primele săptămâni din viața lui se desfășoară într-un loc pe care consumatorii nu îl văd niciodată: stația de incubație. Aici, timpul curge altfel. Timp de 21 de zile, fiecare etapă a dezvoltării este atent supravegheată: temperatura, umiditatea și ventilația sunt controlate permanent, iar ouăle sunt întoarse automat, exact așa cum s-ar întâmpla în mod natural sub o cloșcă. Diferența este că, într-o stație modernă de incubație, fiecare parametru poate fi măsurat, monitorizat și ajustat. În stațiile de incubație TRANSAVIA din Brașov și Sibiu, procesul este organizat astfel încât fiecare etapă să se desfășoare în spații separate, reducând la minimum riscurile de contaminare și oferind fiecărui lot condiții optime de dezvoltare.
După 21 de zile vine momentul eclozării care nu are loc simultan. Timp de câteva ore, fiecare pui își urmează propriul ritm, iar primul gest din viața lui este același pe care îl face orice ființă: își „strigă” intrarea în lume, prin acel „piu-piu”, semnul că drumul început cu trei săptămâni înainte s-a încheiat cu succes și că începe o nouă etapă.
În următoarele ore, puii sunt lăsați să se usuce și să se adapteze noului mediu, apoi sunt atent evaluați de specialiști înainte de a fi transportați către fermele de creștere. Fiecare pas este planificat astfel încât tranziția să se desfășoare cât mai lin, cu cât mai puțin stres pentru puișori. Surprinzător, prima grijă nu este hrana! Este mediul în care vor trăi începând din prima lor zi. Înainte ca puii să ajungă în fermă, halele sunt deja pregătite pentru ei: sunt curățate și dezinfectate, așternutul este nou, temperatura, lumina, ventilația și umiditatea sunt reglate în funcție de vârsta lor, iar fiecare detaliu este gândit pentru ca adaptarea să fie cât mai ușoară. Puișorii de găina nu îsi pot regla temperatura corpului (410C) până la 14 zile și atunci trebuie să le asigurăm temperatura optimă. Practic, înainte ca puii să ajungă în fermă, ferma este deja pregătită să îi primească. Abia apoi urmează hrana, care, la rândul ei, și ea își începe povestea cu mult înainte de prima masă a puilor. În propria Fabrică de Nutrețuri Combinate, specialiștii TRANSAVIA pregătesc rețeta formulată de nutriționiști special pentru primele zile de viață ale puișorilor. Este un furaj creat special pentru acest început fragil, cu un aport nutritiv adaptat dezvoltării sistemului digestiv, susținerii imunității și formării armonioase a masei musculare, oferindu-le puișorilor nutrienții de care au nevoie în primele zile după eclozare.
Privită din exterior, prima zi din viața unui pui pare un început. În realitate, este rezultatul a trei săptămâni de monitorizare, tehnologie și grijă. Iar acesta este doar primul capitol al poveștii. Urmează cel mai lung și mai important: perioada în care puiul crește, într-un mediu construit în jurul bunăstării lui.