Curry de pui cu orez basmati | Transavia
Cine suntem
Cine suntemPovestea NoastrăExportLanțul de producțiePentru comunitateNoutățiLucrează cu noi

Curry de pui cu orez basmati

Rețetă creată de Istrate Alexandru
Rețetă
simplă
Gata în
75 min.
Porții
2
  • 2 bucăți piept pui dezosat
  • 1 cutie roșii în sos
  • 1 iaurt grecesc
  • 1 ceapă mare
  • 1 lingură ghimbir ras (puteți folosi și ghimbir măcinat)
  • 4 căței usturoi
  • 1 lingură Garam masala
  • 1 lingură Turmeric
  • 1 lingură Pudră chilli
  • Frunze coriandru
  • Sare
  • Piper
  • 1 cană orez basmati

Tăiem puiul cuburi și îl punem la marinat cu sare, piper, garam masala și 4 linguri ulei. Îl acoperim și îl punem la rece pentru cel puțin 2 ore. Astfel carnea va fi fragedă și aromată. După ce carnea a fost marinată o punem într-o tigaie încălzită la foc mediu. Gătim până când carnea este rumenă. Punem puiul deoparte. Tăiem ceapa cubulețe și o călim în tigaia în care am prăjit puiul cu un mix de condimente din garam masala, pudra chilli și turmeric.

Radem usturoiul și ghimbirul și adăugăm în tigaie, peste ceapă. Gătim 2 minute amestecând continuu și adăugăm roșiile din cutie, pe care le-am blendat în prealabil. (Eu prefer să folosesc roșii din conservă din considerente de economie de timp. Dacă doriți puteți să folosiți 2-3 roșii proaspete, opărite, decojite și tăiate cubulețe, gustul va fi mult mai bun astfel). Gătim sosul la foc mediu timp de 5-10 minute, amestecând din când în când. Eu adaug și puțin zahăr pentru a tăia aciditatea roșiilor. Într-un castron adăugăm iaurtul și 2-3 linguri de sos si amestecăm bine. Adăgăm amestecul peste sosul din tigaie iar apoi adăugăm puiul. Acoperim cu capac și gătim timp de 10 minute, amestecând din când în când.

Pentru un orez pufos și gustos recomand ca acesta să fie spălat cu cel puțin 3-4 ape, folosind apă rece pentru a elimina amidonul în exces. Lăsăm la înmuiat timp de 30 minute. Scurgem bine și strecurăm folosind o sită. Punem orezul la fiert folosind măsura de 1 cană de orez la 2 căni apă. Punem apa și orezul în același timp la fiert, folosind foc mare. Adăugăm sare în apă după gust. Pentru un orez aparte se adaugă cardamom și puțin anason. Când apa începe să fiarbă acoperim cu capac, reducem focul la minim și gătim timp de 8-10 minute, fără a amesteca sau îndepărta capacul.

Când timpul s-a scurs îndepărtăm capacul și amestecăm folosind o furculiță. Lăsăm deoparte pentru 5 minute. Pentru a monta preparatul adăugăm orez într-un castron iar deasupra punem curry-ul de pui.

Pentru decor folosim frunze tocate de coriandru, pe care le presărăm peste preparat.

POFTĂ BUNĂ!

TRANSAVIA
Povestea noastrăIstoria noastrăFamilia TransaviaPasiunea pentru calitateLucrează cu noi